Mircea Diaconu, declarații în premieră: „Candidatura la prezidențiale a fost un ACCIDENT. Nici nu mă vedeam în postura aia de prizonier”

Publicat: 28/01/2024, 12:43
Actualizat: 28/01/2024, 23:59

Mircea Diaconu, unul dintre cei mai iubiți actori din România, a dezvăluit, la podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”, că a fost un „accident” faptul că a candidat la alegerile prezidențiale din anul 2019.

Mircea Diaconu a fost invitatul lui Adrian Artene la podcastul „ALTCEVA” din această săptămână.

Actorul a făcut declarații în premieră despre candidatura la Președinția României și a spus că totul a fost un „accident”.

„Candidatura la prezidențiale fost ca un accident. Eram seara, se lansau, se trâmbițau, era pre-ziua pur și simplu lansării subiectului și mi-am dat seama că era o construcție care ducea la ce a dus. Invariabil, parcă era făcut un drum curat ca domnul Iohannis să mai facă un mandat și nu mi se pare normal și logica nu mi se părea normală și neconstituțională. Și atunci m-am enervat în seara aia și a doua zi m-am dus la Ateneul Român. Și am zis că vreau și eu să fac o conferință de presă pe treptele Ateneului. Și m-au lăsat. Am anunțat-o, a venit lumea și am zis vreau să candidez la prezidențiale”, a povestit celebrul actor la podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”.

De ce a candidat ca independent?

„Am candidat ca independent ca să spun, atunci când lumea e atentă la subiectul ăsta, că e neconstituțional și este o fundătură ca președinții de partide să ajungă președinți de țară, pentru că automat se împartă țara în două, ai mei și ai tăi. În Constituție scrie foarte clar, foarte limpede, (că președintele – n.red.) este un mediator. Nu poți să fi mediator decât într-o stare de neutralitate și fără o gloată întreagă în spatele tău, care așteaptă de la tine să livrezi. Este o tâmpenie și de-aia am ieșit ca să spun aceste lucruri, nu ca să ies președinte.

«« (….) Am făcut un milion de voturi, dar nu asta e important. Important e că am vrut să deschid subiectul ăla și am senzația că totuși acum parcă se mișcă un pic de interes pe genul ăsta de subiect. Se vorbește măcar de posibili candidați din societatea românească, care geme de oameni de foarte bună calitate, și bine și normal ar fi ca un partid puternic sau două sau trei să-și ia un arbitru al luptei firești, politice între ei”, a spus Diaconu.

El a adăugat că nu ia în calcul o eventuală nouă candidatură la prezidențiale.

Mircea Diaconu, invitat la podcastul ALTCEVA

A fost ministru al Culturii, profesor universitar, director al unuia dintre cele mai prestigioase teatre din România și, dincolo de orice, unul dintre cei mai iubiți actori români.

Mircea Diaconu a vorbit, la @AltcevacuAdrianArtene, despre cultură, politică, istorie, copilărie și încercările vieții, dar evocă și amintiri din spatele scenei.

Actorul a făcut declarații în premieră despre candidatura la Președinția României, despre satul natal, pe care nu l-a părăsit niciodată, și locurile în care l-a purtat destinul. Însă, indiferent de greutățile sau încercările vieții, Mircea Diaconu a păstrat în suflet permanent „definiția fericirii”, pe care-a învățat-o de la bunica sa, preoteasă: „Să fii plăcut lui Dumnezeu, asta e treaba noastră…”.

Podcastul integral poate fi urmărit aici

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?